Centrul Teritorial pentru Protecţia de Tip Familial a Copilului cu Nevoi Speciale Roşiorii de Vede

Misiunea Centrului:
Centrul teritorial pentru protecţia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Roşiorii de Vede este organizat şi funcţionează în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în regim de componenţă funcţională a acesteia, fără personalitate juridică.
Centrul teritorial pentru protecţia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Roşiorii de Vede are drept misiune:
– găzduirea copiilor/tinerilor admişi în centru în urma unei hotărâri a Comisiei pentru Protecţia Copilului Teleorman, a unei sentinţe judecătoreşti sau a unei dispozitii a directorului general al D.G.A.S.P.C. Teleorman şi a certificatului de orientare şcolară/profesională şi/sau certificatului de încadrare într-un grad de handicap;
– asistenţă medicală şi îngrijire;
– suport emoţional şi după caz consiliere psihologică;
– asigurarea educaţiei formale şi informale;
– activităţi de socializare şi petrecere a timpului liber;
– sprijin şi pregătire în vederea reintegrării sau integrării familiale şi comunitare;
– sprijin şi consiliere în vederea includerii sociale;
– activităţi educative şi de îngrijire personală;
– consiliere şi mediere socială;
– reprezentare juridică.
Activitatile privind sprijinul emotional, consilierea psihologica si dezvoltarea majoiritatii deprinderilor de viata se acorda in mod obligatoriu in cadrul CTPTFCNS Rosiori de Vede.
Reabilitarea / abilitarea copiilor / tinerilor se efectuează de către specialiştii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Roşiorii de Vede şi are drept scop recuperarea sau compensarea dizabilităţii / handicapului acestora. Accesul la activitatile de reabilitare a copiilor se realizeaza prin asigurarea prezentei copiilor la activitati, iar, monitorizarea realizarii activitatilor, se face prin solicitarea intocmirii „Programului de interventie specializat pentru abilitare si reabilitare” si prin inscrierea lor in programele de interventie pentru sanatate. De asemenea se intocmesc rapoarte privind evolutia copilului.
Educaţia formală este asigurată, conform curriculum-ului şcolar adaptat cerinţelor educative sau nevoilor speciale ale copilului, în cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Roşiorii de Vede.

Modul de organizare, functionare si structura de personal:

Centrul Teritorial pentru Protectia de Tip Familial a Copilului cu Nevoi Speciale Rosiorii de Vede, este înfiinţat şi administrat de catre furnizorul de servicii sociale, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Teleorman, pe module de tip familial, fără personalitate juridică, avand sediul administrativ in Mun. Roşiorii de Vede, str. Carpaţi, bl.311, sc.A, ap. 3 si urmatoarele locaţii:
a) apartament de tip familial str Carpaţi, bl. 311, sc. B, ap. 3
b) apartament de tip familial str. Carpaţi, bl. 311, sc. C, ap. 3
c) Sănătăţii, bl. 302, sc. D, et. 2, ap. 11
d) apartament de tip familial str. Sănătăţii, bl. 302, sc. D, et. 3, ap. 15
e) apartament de tip familial str. Sănătăţii, bl. 303, sc. B, et. 3, ap. 15
Centrul Teritorial pentru Protectia de Tip Familial a Copilului cu Nevoi Speciale Rosiorii de Vede functioneaza cu o capacitate maxima de 72 de locuri.
Serviciul social „Centrul teritorial pentru protectia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Roşiorii de Vede ” funcţionează cu un număr de 38 posturi, conform structurii organizatorice si a statului de functii aprobat prin Hotararea Consiliului Judetean Teleorman, din care:
a)personal de conducere: şef de centru – 1;
b) personal de specialitate şi auxiliar: educator 25, asistent medical 1, infirmiera 5 psiholog 1 inspector de specialitate – 1;
c)personal cu funcţii administrative, gospodărire, întreţinere-reparaţii, deservire: muncitor calificat – 3 (bucatar, administrator)
In cadrul “Centrului” personalul de specialtate reprezinta 87% din totalul personalului.

Servicii şi prestaţii:
• Asigură copiilor cu nevoi speciale condiţii de locuit de bună calitate, decente şi asemănătoare mediului familal.
• Se asigură copiilor cu nevoi speciale o alimentaţie corespunzătoare din punct de vedere calitativ şi cantitativ, ţinând cont de vârsta, nevoile şi preferinţele acestora, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
• Asigură necesarul de îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite şcolare şi alte echipamente, precum şi bani pentru nevoi personale.
• Asigură condiţii necesare pentru identificarea şi evaluarea permanentă a nevoilor fizice, emoţionale şi de sănătate ale fiecărui copil, prim ajutor, tratamentul infecţiilor întercurente şi administrarea medicamentelor.
• Sprijină şi promovează educaţia copiilor cu nevoi speciale în unităţi de învăţământ special, în vederea reorientării către învăţământul de masă.
• Asigură copiilor cu nevoi speciale opurtunităţi de petrecea timpului liber, de recreere şi socializare, care contribuie la dezvoltarea fizică, cognitivă, socială şi emoţională a acestora.
• Protejează copiii împotriva oricărei forme de intimidare, discriminare, abuz, neglijare, exploatare, tratament inuman sau degradant.
• Realţiile personalului angajat cu copiii au o bază sănătoasă, răspunzând normelor de conduită morală, profesională şi socială.
• Copiilor din cadrul serviciului de tip rezidenţial li se oferă sprijin concret şi sunt încurajaţi să menţină legătura cu părinţii, familia lărgită şi alte persoane importante pentru ei.

Drepturile copiilor:

1. Dreptul la viaţă.
2. Dreptul de a avea o identitate.
3. Dreptul la educaţie.
4. Dreptul la sănătate.
5. Dreptul de a-şi exprima opinia.
6. Dreptul la o viaţă decentă.
7. Dreptul de a fi îngrijit în instituţii speciale.
8. Dreptul la odihnă şi la timp liber.
9. Dreptul la informanţie.
10. Dreptul de a fi protejat împotriva violenţei.
11. Dreptul de a fi ocrotit împotriva răpirii, vânzării.
12. Dreptul de a fi protejat împotriva exploatării.

Obligaţiile copiilor:

1. Să respecte programul Centrului.
2. Să asigure integritatea bunurilor Centrului.
3. Să nu efectueze manevre, reparaţii şi modificări nepermise ale instalaţiilor şi echipamentelor Centrului.
4. Să aibă un comportament civilizat atât în relaţiile cu personalul cât şi în relaţiile cu locatarii blocului, să păstreze curăţenia şi liniştea în scara blocului şi în apartamentul unde locuiesc.
5. Să fie cooperant cu personalul instituţiei.
6. Să-şi asigure igiena corporală şi să participe la igienizarea spaţiului locativ şi a spaţiilor utilizate în comun.
7. Să nu consume şi să nu introducă băuturi acoolice sau alte substante periculoase în incinta Centrului.
8. Să aducă la cunoştinţa personalului informatii cu privire la plecările din Centru care se vor efectua numai pe baza biletului de voie, semnat de educatorul de serviciu.
9. Să comunice imediat personalului angajat orice situaţie pe care este îndreptăţit să o considere un pericol pentru securitatea Centrului.
10. Să cunoască şi să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub orice formă, de către personalul angajat.
11. Să respecte regulile privind fumatul în incinta Centrului.
12. Să respecte Regulamentul de Ordine Internă al Centrului.

Procedura prescurtată privind efectuarea, înregistrarea şi soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor:

– reclamatiile pot fi facute de catre copiii/tinerii, reprezentantii legali ai copiilor sau orice alta persoana care constata un abuz;
– reclamatiile anonime sau in care nu sunt trecute datele de identificare ale reclamantului nu se iau in considerare;
– sesizarile si reclamatiile sunt inregistrate in Registrul de sesizari si reclamatii care se găseşte in fiecare apartament;
– in 30 de zile calendaristice, de la depunerea reclamatiei, persoana reclamanta este informata, de catre seful de centru, despre modalitatea de solutionare a cazului; termenul de informare poate fi prelungit cu cel mult 15 zile;
– orice abuz sau reclamaţie se face anunţând – în scris, verbal sau telefonic – în mod ierarhic: educatorul de serviciu, şeful centrului, directorul general al D.G.A.S.P.C. Teleorman, sau la telefonul copilului: 021.413.00.11; sau 0247/983
– la rândul său persoana informată anunţă si / sau ia măsurile necesare soluţionării oricărei reclamaţii sau sesizari;
– seful centrului a desemnat pe d-na psiholog Chivu Mihaela sa tina evidenta clara a sesizarilor si reclamatiilor;
– seful centrului realizeaza periodic evidenta sesizarilor si reclamatiilor si consemneaza concluziile sale in Registrul de sesizari si reclamatii;
– evidenta sesizarilor si reclamatiilor se trimite periodic furnizorului de servicii de catre seful centrului;

LISTA DE SERVICII PARTENERE C.T.P.T.F.C.N.S. ROŞIORII DE VEDE

NR. CRT. DENUMIREA INSTITUŢIEI PERTENERE DATE DE CONTACT
1. Centrul scolar pentru educatie incluziva Rosiorii de Vede Mun. Roşiorii de Vede, jud. Teleorman,str. Oltului nr. 59, tel / fax: 0247 467 144
2. Spitalul Judetean de Urgenţă Alexandria Mun. Alexandria, strada Libertatii nr. 1, jud Teleorman
3. Sectiile Oncologie si Recuperare si compartimentul Dermato-venerice Mun. Alexandria, str. Mihaita Filipescu nr. 12-14
4. Sectia Boli Infectioase Mun. Alexandria, str. Alexandru Ghica nr. 107
5. Serviciul de Medicina Legala Mun. Alexandria, str. Alexandru Colfescu nr. 62
6. Ambulatoriu integrat Mun. Alexandria, str. Mihaita Filipescu nr. 32
7. Spitalul municipal Caritas
Roşiorii de Vede
Str. Carpaţi, nr.33, Roşiorii de Vede, jud.Teleorman, Tel. 0247.466.330, Fax:0247.266.388 caritasrosiori@gmail.com
8. Politia Rosiorii de Vede
Str. Renaşterii, Nr. 23, Loc. Roşiorii de Vede, jud. Teleorman
Tel. 0247466303, fax: 0247466306
9. Serviciul de Evidenţa Persoanelor Roşiorii de Vede Str. Renaşterii, Nr. 23, Loc. Roşiorii de Vede, jud. Teleorman

10. Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Teleorman Mun.Alexandria, str. Carpaţi, nr.15, Tel. 0347.805.501, Fax:0347.805.502
Program cu publicul: luni-vineri, între orele 08,30.16,00
11. Tribunalul Teleorman funcţionează în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti

-sediul din Alexandria, str. Independenţei, nr.22, judeţul Teleorman, unde funcţionează secţiile civilă şi penală, departamentul economico-financiar şi administrativ şi compartimentul informatică;
– sediul din Alexandria, str. Ion Creangă, nr. 53, jud. Teleorman, unde funcţionează secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal;

12. Serviciul de probaţiune şi Biroul de expertize tehnice Mun. Alexandria, str. Ion Creangă, nr. 54, jud. Teleorman.

13. Judecătoria Alexandria Mun. Alexandria, str. Independenţei, nr.22, judeţul Teleorman
14. Judecătoria Roşiorii de Vede Mun. Roşiorii de Vede, str.Mărăşeşti, nr.52, judeţul Teleorman
15. Judecătoria Turnu Măgurele Mun. Turnu Măgurele, str.1 Decembrie, nr.6, judeţul Teleorman
16. Judecătoria Videle Oraşul Videle, str. Primăverii, nr.2, judeţul Teleorman
17. Judecătoria Zimnicea Oraşul Zimnicea, B-dul Eroilor, nr.45, judeţul Teleorman
18. Prefectura Judetului Teleorman
Adresa: num. Alexandria, Strada Dunarii, nr. 178, Cod postal 140047
Telefon: 0247 / 311.150
Fax: 0247 / 312.973
Telefon relatii cu publicul: 0247 / 311.031
E-Mail: office@prefectura-teleorman.ro

19. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Foţei de Muncă Teleorman Alexandria, str. Dunării nr. 1
Nr. telefon: 0247.310.155, 0247.315.915
Nr. fax: 0247.311.164
E-mail: ajofm@tr.anofm.ro
Pagina web: www.teleorman.anofm.ro

20. Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Roşiori de Vede Str. Dunării, bl. D 4, et. 1
Nr. telefon: 0247.460.320
Nr. fax: 0247.460.320
E-mail: dumitru.lungu@trl.anofm.ro

Centrul teritorial pentru protecţia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Roşiorii de Vede este organizat şi funcţionează în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în regim de componenţă funcţională a acesteia, fără personalitate juridică.
Centrul teritorial pentru protecţia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Roşiorii de Vede are drept misiune:
– găzduirea copiilor/tinerilor admişi în centru în urma unei hotărâri a Comisiei pentru Protecţia Copilului Teleorman, a unei sentinţe judecătoreşti sau a unei dispozitii a directorului general al D.G.A.S.P.C. Teleorman şi a certificatului de orientare şcolară/profesională şi/sau certificatului de încadrare într-un grad de handicap;
– asistenţă medicală şi îngrijire;
– suport emoţional şi după caz consiliere psihologică;
– asigurarea educaţiei formale şi informale;
– activităţi de socializare şi petrecere a timpului liber;
– sprijin şi pregătire în vederea reintegrării sau integrării familiale şi comunitare;
– sprijin şi consiliere în vederea includerii sociale;
– activităţi educative şi de îngrijire personală;
– consiliere şi mediere socială;
– reprezentare juridică.
Activitatile privind sprijinul emotional, consilierea psihologica si dezvoltarea majoritatii deprinderilor de viata se acorda in mod obligatoriu in cadrul CTPTFCNS Rosiori de Vede.
Reabilitarea / abilitarea copiilor / tinerilor se efectuează de către specialiştii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Roşiorii de Vede şi are drept scop recuperarea sau compensarea dizabilităţii / handicapului acestora. Accesul la activitatile de reabilitare a copiilor se realizeaza prin asigurarea prezentei copiilor la activitati, iar, monitorizarea realizarii activitatilor, se face prin solicitarea intocmirii „Programului de interventie specializat pentru abilitare si reabilitare” si prin inscrierea lor in programele de interventie pentru sanatate. De asemenea se intocmesc rapoarte privind evolutia copilului.
Educaţia formală este asigurată, conform curriculum-ului şcolar adaptat cerinţelor educative sau nevoilor speciale ale copilului, în cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Roşiorii de Vede.

PROIECT INSTITUTIONAL

DEFINITIE

Centrul teritorial pentru protecţia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Roşiorii de Vede este un serviciu de tip rezidential pentru copiii cu dizabilitati si / sau handicap, organizat în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în regim de componenţă funcţională a acesteia, fără personalitate juridică, care are obigatia de a acorda gazduire, ingrijire, educatie non-formala, sprijin emotional si consiliere psihologica, precum si pregatire pentru viata independenta de adult.

MISIUNEA CENTRULUI

Centrul teritorial pentru protecţia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Roşiorii de Vede este organizat şi funcţionează în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în regim de componenţă funcţională a acesteia, fără personalitate juridică.
Centrul teritorial pentru protecţia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Roşiorii de Vede are drept misiune:
– găzduirea copiilor/tinerilor admişi în centru în urma unei hotărâri a Comisiei pentru Protecţia Copilului Teleorman, a unei sentinţe judecătoreşti sau a unei dispozitii a directorului general al D.G.A.S.P.C. Teleorman şi a certificatului de orientare şcolară/profesională şi/sau certificatului de încadrare într-un grad de handicap;
– asistenţă medicală şi îngrijire;
– suport emoţional şi după caz consiliere psihologică;
– asigurarea educaţiei formale şi informale;
– activităţi de socializare şi petrecere a timpului liber;
– sprijin şi pregătire în vederea reintegrării sau integrării familiale şi comunitare;
– sprijin şi consiliere în vederea includerii sociale;
– activităţi educative şi de îngrijire personală;
– consiliere şi mediere socială;
– reprezentare juridică.
Activitatile privind sprijinul emotional, consilierea psihologica si dezvoltarea majoiritatii deprinderilor de viata se acorda in mod obligatoriu in cadrul CTPTFCNS Rosiori de Vede.
Reabilitarea / abilitarea copiilor / tinerilor se efectuează de către specialiştii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Roşiorii de Vede şi are drept scop recuperarea sau compensarea dizabilităţii / handicapului acestora. Accesul la activitatile de reabilitare a copiilor se realizeaza prin asigurarea prezentei copiilor la activitati, iar, monitorizarea realizarii activitatilor, se face prin solicitarea intocmirii „Programului de interventie specializat pentru abilitare si reabilitare” si prin inscrierea lor in programele de interventie pentru sanatate. De asemenea se intocmesc rapoarte privind evolutia copilului.
Educaţia formală este asigurată, conform curriculum-ului şcolar adaptat cerinţelor educative sau nevoilor speciale ale copilului, în cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Roşiorii de Vede.

PRINCIPII

Serviciul social „Centrul teritorial pentru protectia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Rosiorii de Vede ” se organizează şi funcţionează cu respectarea principiilor generale care guvernează sistemul naţional de asistenţă socială, precum şi a principiilor specifice care stau la baza acordării serviciilor sociale prevăzute în legislaţia specifică, în convenţiile internaţionale ratificate prin lege şi în celelalte acte internaţionale în materie la care România este parte, precum şi în standardele minime de calitate aplicabile.
Principiile specifice care stau la baza prestării serviciilor sociale în cadrul „Centrului teritorial pentru protectia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Rosiorii de Vede” sunt următoarele:
a)respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului persoanei beneficiare;
b)protejarea şi promovarea drepturilor persoanelor beneficiare în ceea ce priveşte egalitatea de şanse şi tratament, participarea egală, autodeterminarea, autonomia şi demnitatea personală şi întreprinderea de acţiuni nediscriminatorii şi pozitive cu privire la persoanele beneficiare;
c)asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării persoanei beneficiare;
d)deschiderea către comunitate;
e)asistarea persoanelor fără capacitate de exerciţiu în realizarea şi exercitarea drepturilor lor;
f)asigurarea în mod adecvat a unor modele de rol şi statut social, prin încadrarea în unitate a unui personal mixt;
g)ascultarea opiniei persoanei beneficiare şi luarea în considerare a acesteia, ţinându-se cont, după caz, de vârsta şi de gradul său de maturitate, de discernământ şi capacitate de exerciţiu (cu respectarea prevederilor Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată);
h)facilitarea menţinerii relaţiilor personale ale beneficiarului şi a contactelor directe, după caz, cu fraţii, părinţii, alte rude, prieteni, precum şi cu alte persoane faţă de care acesta a dezvoltat legături de ataşament;
i)promovarea unui model familial de îngrijire a persoanei beneficiare;
j)asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a persoanei beneficiare;
k)preocuparea permanentă pentru identificarea soluţiilor de integrare în familie sau, după caz, în comunitate, pentru scurtarea perioadei de prestare a serviciilor, în baza potenţialului şi abilităţilor persoanei beneficiare de a trăi independent;
l)încurajarea iniţiativelor individuale ale persoanelor beneficiare şi a implicării active a acestora în soluţionarea situaţiilor de dificultate;
m)asigurarea unei intervenţii profesioniste, prin echipe pluridisciplinare;
n)asigurarea confidenţialităţii şi a eticii profesionale;
o)primordialitatea responsabilităţii persoanei, familiei cu privire la dezvoltarea propriilor capacităţi de integrare socială şi implicarea activă în soluţionarea situaţiilor de dificultate cu care se pot confrunta la un moment dat;
p)colaborarea centrului/unităţii cu serviciul public de asistenţă socială.

OBIECTIVE DE DEZVOLTARE INSTITUTIONALA

Obiectivele de dezvoltare institutionala ale CTPTFCNS Rosiori de Vede sunt urmatoarele:
-cresterea calitatii serviciilor oferite beneficiarilor in cadrul centrului;
-diversificarea serviciilor oferite beneficiarilor in cadrul centrului;
-cresterea numarului de beneficiari care vor fi integrati si / sau reintegrati in familia naturala si / sau largita, sau vor fi integrati socio-profesional, prin implementarea cu succes a prevederilor PIP si PIS de catre specialistii implicati.

ACTIVITATI SI FUNCTII

Principalele funcţiile ale serviciului social „Centrul teritorial pentru protectia de tip familial a copilulu cu nevoi speciale Rosiorii de Vede ” sunt următoarele:
a) de furnizare a serviciilor sociale de interes public general/local. Aceasta functie se realizeaza prin asigurarea următoarele activităţi:
1. reprezentarea furnizorului de servicii sociale în contractul încheiat cu persoana beneficiară sau familia copilului;
2. găzduire pe perioada prevazuta in masura de protectie;
3. îngrijire personală – asigura suport informal si ajutor (la copiii de varsta mica) pentru realizarea igienei ersonale, imbracare, dezbracare, igiena intima, precum si ajutor pentru servirea hranei in conditii adecvate, sprijinind in dezvoltarea deprinderilor de viata independenta;
4. educare – asigura acesul beneficiarilo la educatie, informare, cultura; asigura educatia informala si non-formala a beneficiarilor, in vederea asimilarii cunostintelor si deprinderilor necesare dobandirii autonomiei conform varstei si integrarii sociale; sprijina si promoveaza, prin materiale si mijloace corespunzatoare, educatia copiilor, cu prioritate in unitati de invatamant din comunitate;
5.dezvoltare abilitati de viata independenta – asigura socializarea beneficiarilor, dezvoltarea relatiilor cu comunitatea; asigura climatul favorabil dezvoltarii personalitatii copiilor, asigura participarea beneficiarilor la activitati de grup si la programe individualizate, adaptate nevoilor si caracteristicilor lor;
6. consiliere si asistenta psiho-sociala si suport emotional – ofera copiilor si familiei acestuia sprijin concret si incurajeaza mentinerea legaturilor cu parintii, familia extinsa si alte persoane importante sau apropiat efata de ei; consiliaza si aplica masuri de protejare a copiilor in orice forma de intimidare, discriminare, abuz, neglijare, exploatare, tratament inuman sau degradant; evaluare initiala, detaliata, mentinerea realtiei cu familia si altii semnificativi, reevaluare psiho-socio-medico-educationala;
7. supraveghere – asigura paza si securitatea beneficiarilor, asigura masuri de siguranta si securitate legale si necesare pentru asigurarea protectiei copiilor, personalului si a vizitatorilor impotriva evenimentelor si accidentelor cu potential vatamator;
8. reintegrare familiara si comunitara – contribuie la realizarea obiectivelor cuprinse in planul individualizat de protectie; urmareste modalitatile concrete de punere in aplicare a masurilor de protectie speciala, integrarea si evolutia beneficiarilor in cadrul serviciului si formuleaza propuneri vizand completarea sau modificarea planului individualizat de protectie sau imbunatatirea calitatii ingrijirii acordate; asigura pregatirea corespunzatoare a iesirii copilului/tanarului din serviciu, prin dezvoltarea deprinderilor de viata independenta si a altor conditii necesare pentru reintegrarea sau integrarea familiala si/sau socio-profesionala;
9. socializare si activitati culturale – asigura bneficiarilor oportunitati multiple de petrecere a timpului liber, de recreere si socializare, care contribuie la dezvoltarea fizica, cognitiva,sociala si emotionala a copiilor; asigura accesul si conditiile pentru toti copiii aflati in protectie pentru ca acestia sa poata contacta si implica in viata lor orice persoana, institutie, asociatie sau serviciu din comunitate, conform propriilor dorinte, cu exceptia restrictiilor prevazute in metodologia de organizare si functionare si planul individualizat de protectie;
10. hrana pe perioada mentinerii active a masurii de protectie – se asigura beneficiarilor o alimentatie corespunzatoare din punc de vedere calitativ si cantitaiv, tinand cont de varsta, nevoile si preferintele acestora, in functie de problemele lor de sanatate, in conformitate cu legislatia in vigoare;
11. asistenta medicala si supravegherea starii de sanatate – asistenta medicala, ingrijire si supraveghere permanenta a beneficiarilor prin cadre medicale specializate; asigura administrarea tratamentelor medicale prescrise, desfasoara activitati de educatie sanitara, sprijina beneficiarul in efectuarea controalelor medicale necesare, asigura conditiile necesare pentru identificarea si evaluarea permanenta a nevoilor fizice, emotionale si de sanatate ale fiecarui copil,precum si masurile corespunzatoare pentru satisfacerea acestor nevoi, igiena personala, supravegherea si mentinerea starii de sanatate; acorda beneficiarilor primul ajutor, tratamentul infectiilor intercurente si administrarea medicamentelor in cadrul serviciului prin personalul de specialitate, medicatia cronica in concordanta cu diagnosticul si recomandarile medicului specilaist, in conditii de supervizare din partea acestuia si a medicului de familia care coordoneaza implementarea programelor de interventie pentru sanatate;
12. ingrijirea spatiilor de locuit – asigurarea curateniei zilnice, a conditiilor de locuit igienice si primitoare; asigura copiilor conditii de locuit de buna calitate, decente si asemanatoare mediului familial; asigura copiilor spatii igienico-sanitare, amenajate si dotate cu echipamentul corespunzator numarului si nevoilor benefiicarilor;
13. elaborare si implementare programe de recuperare – individuale si de grup adaptate nevoilor fiecarui beneficiar; asigura interventie de specialitate.

b) de informare a beneficiarilor, potenţialilor beneficiari, autorităţilor publice şi publicului larg despre domeniul său de activitate. Aceasta functie se realizeaza prin asigurarea următoarele activităţi:
1. asigura consilierea si informarea familiilor precum si a beneficiarilor privind problematica sociala, probleme de familie, psihologice, serviciile oferite, etc.;
2. efectueaza demersuri catre D.G.A.S.P.C. Teleorman pentru a dezvolta parteneriate si colaboreaza cu organizatii non-guvernamentale, institutii si alti reprezentanti ai societatii civile, in conditiile legii, in vederea diversificarii si imbunatatirii programelor de recuperare oferite persoanelor cu handicap, in functie de realitatile si specificul local;
3. intervine in sensibilizarea comunitatii la nevoile specifice persoanelor cu handicap institutionalizate;
4. promoveaza serviciul in comunitate – prin distribuire de pliante si brosuri despre misiunea si serviciile oferite de centru;
5. organizeaza actiuni in comunitate in vederea relationarii copiilor cu persoane dinmediul exterior institutiei;
6. sprijina si incurajeaza voluntariatul in activitatile cu copiii din centru;
7. faciliteaza frecventarea de catre copii a institutiilor de invatamant din comunitate;
8. inlesneste participarea familiei, colegilor si a prietenilor la evenimente importante din viata beneficiarilor;
9. elaborarea misiunii, ghidului beneficiarului, ghidului de prezentare a centrului, proiectului institutional, rapoarte de activitate;

c) de promovare a drepturilor beneficiarilor şi a unei imagini pozitive a acestora, de promovare a drepturilor omului în general, precum şi de prevenire a situaţiilor de dificultate în care pot intra categoriile vulnerabile care fac parte din categoria de persoane beneficiare, potrivit scopului acestuia. Aceasta functie se realizeaza prin asigurarea următoarele activităţi:
1. intocmirea documentatiei in vederea obtinerii actelor de identitate – daca se constata ca un copil este lipsit, in mod ilegal, de elementele constitutive ale identitatii sale sau de unele dintre acestea, centrul este obligat sa ia de urgenta toate masurile necesare in vederea restabilirii identitatii copilului.
2. identificarea familiei, a familiei extinse si a altor persoane importante din viata copilului si facilitarea mentinerii relatiilor copilului cu acestia. Copilul care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre acestia printr-o masura dispusa in conditiile legii are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, cu exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului. Fac exceptie cazurile in care instanta decide restrictii in acest sens, apreciind ca exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului. Stabilirea relatiilor personale se realizeaza prin: a) intalniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana care are, potrivit legii, dreptul la relatii personal ecu copilul; b) vizite ale copilului la domiciliul acestuia; c) gazduirea copilului, pe o perioada determinata, de catre parintele sau de catre alta persoana la care copilul un locuieste in mod obisnuit; d) corespondenta sau alta forma de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele ori la alte persoane care au, potrivit legii, dreptul de a mentine relatii personal ecu copilul; f) transmiterea de catre persoana la care locuieste copilul a unor informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluari medicale sau scolare, catre parintele sau catre alte persoane care au dreptul de a mentine relatii personal ecu copilul; g) intalniri ale copilului cu parintle ori cu o alta persoana fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament intr-un loc neutru in raport cu copilul, cu sau fara supravegherea modului in care relatiile personale sunt intretinute, in functe de interesul superior al copilului.
3.consilierea parintilor in colaborare acu autoritatile locale si ONG-uri in vederea ameliorarii conditiilor carea u determinat separarea si realizarea demersurilor legale pentru reintoarcerea copilului in cel mai scurt timp alaturi de parintii sai, sau identificarea unei masuri de protectie de tip familial sau alternativa.
4. informare beneficiarilor asupra drepturilor lor.
5.cunoasterea de catre personal a modalitatilor de abordare si relationare cu copiii beneficiari, in functie de situatiile particulare in care acestia se afla;
6.centrul dispune de proceduri si reguli care respecta drepturile copiilor;
7. asigura conditiile necesare pentru exprimare opiniei beneficiarilor cu privire la serviciile primite;
8. asigura evidenta evenimentelor deosebite care afecteaza beneficiarii si intervine in tóate cazurile semnalate;

d) de asigurare a calităţii serviciilor sociale. Aceasta functie se realizeaza prin asigurarea următoarele activităţi:
1. elaborarea instrumentelor standardizate utilizate în procesul de acordare a serviciilor;
2. realizarea de evaluări periodice a serviciilor prestate prin chestionare completate de copii/reprezentanti legali, personal, interviuri, vizite de coordonare, verificare efectuate de servicii specializate din D.G.A.S.P.C Teleorman sau institutii de control;
3. participarea beneficiarilor – implicarea activa a beneficiarilor si a familiilor acestora in planificarea, acordarea si evaluarea serviciilor sociale (chestionare)
4. acordarea serviciilor sociale – asigurarea, fara nici un fel de discriminare, a unor servicii sociale eficace, accesibile, comprehensive, sustenabile, centrate pe nevoile individuale ale beneficiarului;
5. informarea beneficiarilor/apartinatorilor asupra modalitatii de formulare a eventualelor sesizari /reclamatii;
6. incurajarea parteneriatelor pentru asigurarea sustenabilitatii si continuitatii serviciilor sociale de proximitate/comunitare si a integrarii acestora cu serviciile de sanatate, educatie si alte servicii de interea general;

e) de administrare a resurselor financiare, materiale şi umane ale centrului. Aceasta functie se realizeaza prin asigurarea următoarele activităţi:
1.recrutarea si angajarea personalului calificat, cu abilitati empatice si de comunicare cu copiii, in conformitate cu legislatia in vigoare, ca urmare a nevoilor identificate si posturilor vacante, in scopul indeplinirii misiunii centrului in conditii optime (recrutarea se realizeaza de catre furnizorul de servicii sociale – D.G.A.S.P.C. Teleorman);
2. respectarea si indeplinirea de catre personalul centrului a atributiilor si responsabilitatilor din fisele de post si a sarcinilor trasate de catre comducere;
3. revizuirea fiselor de post in functie de dinamica cerintelor posturilor respective;
4. asigurarea numarului si structurii de personal adecvate nevoilor si asigurarii continuitatii de ingrijire sio educatie pentru beneficiari;
5. realizarea evaluarii anuale a performantelor profesionale;
6. dezvoltarea resurselor umane implicate in acordarea serviciilor sociale si imbunatatirea conditiilor de munca: recrutarea de personal calificat si asigurarea formarii continue a acestuia, implicarea voluntarilor, asigurarea conditiilor de lucru adecvate si a echipamentelor specifice activitatilor derulate, asigurarea sanatatii sisecuritatii la locul de munca.
7. identificarea si asigurarea de surse suplimentare de finanatare, cu precadere prin mobilizarea resurselor comunitare pentru asigurarea derularii activitatii centrului
8. supervizarea de catre seful de centru a modalitatii de utilizare a fondurilor alocate.

BENEFICIARII SI NEVOILE SPECIALE ALE ACESTORA

Beneficiarii serviciilor sociale acordate în „Centrul teritorial pentru protectia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Rosiorii de Vede” sunt:
a) copilul cu handicap/dizabilitati separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii măsurii plasamentului in acest tip de serviciu, in conditiile legii;
b) copilul cu handicap / dizabilitati pentru care a fost dispus, în condiţiile legii, plasamentul în regim de urgenţă;
c) tanarul cu handicap/dizabilitati care au împlinit vârsta de 18 ani şi care beneficiază, în condiţiile legii, de protecţie specială;
Nevoile pe care le au beneficiarii Centrului Teritorial pentru Protectia de Tip Familial a Copilului cu Nevoi Speciale Rosiori de Vede sunt:
-nevoi de monitorizare a starii de sanatate si de promovare a sanatatii;
-nevoi de ingrijire, inclusiv de securitate si promovare a bunastarii;
-nevoi fizice si emotionale;
-nevoi educationale;
-nevoi de reabilitare;
-nevoi de petrecere a timpului liber;
-nevoi de socializare, inclusiv modalitatea de mentine a legaturilor, dupa caz, cu parintii, familia largita si alte persoane importante sau aprotiate fata de copil.

RESURSELE UMANE, MATERIALE SI FINANCIARE DISPONIBILE SI POTENTIALE

Serviciul social „Centrul teritorial pentru protectia de tip familial a copilului cu nevoi speciale Roşiorii de Vede ” funcţionează cu un număr de 38 posturi, conform structurii organizatorice si a statului de functii aprobat prin Hotararea Consiliului Judetean Teleorman, din care:
a)personal de conducere: şef de centru – 1;
b) personal de specialitate şi auxiliar: educator 25, asistent medical 1, infirmiera 5 psiholog 1 inspector de specialitate – 1;
c)personal cu funcţii administrative, gospodărire, întreţinere-reparaţii, deservire: muncitor calificat – 3(bucatar, administrator)
In cadrul “Centrului” personalul de specialtate reprezinta 80% din totalul personalului.

În estimarea bugetului de venituri şi cheltuieli, centrul are în vedere asigurarea resurselor necesare acordării serviciilor sociale cel puţin la nivelul standardelor minime de calitate aplicabile.
Finanţarea cheltuielilor centrului se asigură, în condiţiile legii, din următoarele surse:
a) bugetul local al judeţului;
b) bugetul de stat;
c) donaţii, sponsorizări sau alte contribuţii din partea persoanelor fizice ori juridice din ţară şidin străinătate;
d) fonduri externe rambursabile şi nerambursabile;
e) alte surse de finanţare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

RELATII DE PARTENERIAT

Structurile organizatorice ale DGASPC Teleorman, care sunt componente functionale fara personalitate juridica, pot propune incheierea documentelor de colaborare si parteneriat cu alte entitati publice si private (conventii / acorduri / parteneriate), iar incheierea acestora trebuie sa se realizeze la nivelul DGASPC Teleorman, conform art. 2, pct. 5-7 din HG nr. 1434 / 2004, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si legislatiei complementare aplicabile.
Colaborarea cu DGASPC Teleorman, prin structurile sale organizatorice, este necesara pentru asigurarea activitatilor specifice protectiei si promovarii drepturilor copilului, precum si persoanei adulte cu handicap, pe care DGASPC Teleorman nu le poate realiza fara sprijinul altor institutii si servicii sociale, publice si private: scoala, spital, politie, biserica, primarii, medici de familie si specialisti, alte institutii si servicii comunitare relevante.

Sari la conținut